La masă se vorbește!
Iei geana ce ți-a căzut,
în gând cu o dorință,
o scuipi de trei ori
și o bagi în sân
pfiu! pfiu! pfiu!
și te faci om mare.
Și așa om mare înseamnă câteodată
să cureți singură pielița de pe grepfrut
așa cum făcea mama când erai mică,
să înțelegi că blândețea stă, de fapt, în grămăjoară,
că iubirea e umedă și amară.
Mai înseamnă să cureți zganca de pe nucile abia căzute,
să dai miezul altcuiva,
să ai parte de oameni frumoși cu gura plină
și-n curte de Gura leului.
Smulgi geana,
în gând cu o dorință,
o scuipi de trei ori
și o bagi în sân
pfiu! pfiu! pfiu!
și ești la loc om mic.
Proiectul La masă se vorbește propune, astfel, o casa mare cu gradină, în grădină Gura leului și o masă.
Casa tradițională, vernaculară, arhetipală - cu o prispă, două camere, o bucătărie cu un cuptor și o grădină în spate - a fost deconstruită și recompusă în trei corpuri înșiruite: două sere și o bucătărie de vară, sugerând forma vatrei tradiționale. Grădina a devenit un spațiu comun destinat agriculturii urbane.
Toate acestea sunt străpunse de o masă lungă, roșie, care pornește din centrul vatrei, ridicându-se din paviment, se continuă prin cartier urcând și coborând în funcție de străzi și circulație și ajunge la piața agroalimentară Drumul Taberei 2, unde se articulează în jurul unui copac și al naturii existente și se pierde din nou în sol.
Lungimea ei scoasă din proporții, împreună cu alternarea înălțimii dată de context sugerează prelungirea momentului la masă împreună. În vatra tradițională, a lua masa în comunitate marchează repere în timp, evenimente de cele mai multe ori legate de strânsul recoltei, iar banchetele de trei zile și trei nopți au rămas simboluri universale. În fine, obiceiurile de acest tip s-au mai pierdut în timp, însă motive să stai la masă și să împarți din ce-i al tău trebuie să se găsească.
Revenind la agricultura urbană: deși termenul este unul neologic, asta au făcut la început cei mai mulți dintre cei care s-au mutat în blocurile din Drumul Taberei în anii ‘70-’80. Muncitori împreună cu familiile lor, aduși din zonele rurale cu promisiunea unui viitor fără cozi la alimentară, s-au mutat la bloc - fără animale, fără grădină, fără curtea cu flori unde se băteau primăvara covoare. Se mai găsesc fotografii cu spațiile verzi (pe atunci mai generoase) împânzite de legume, răsaduri și pomi fructiferi.
Astfel, proiectul propune, de asemenea, transformarea parcării într-o piațetă, exclusiv destinată pietonilor, care abundă în spații verzi cu scopul agriculturii comunitare și zone comune retrase, în afara construcției centrale. Inițiativa jalonează timpul, obligând, cu blândețe, oamenii să lucreze și să se bucure împreună. În jur sunt amplasate mese mici, mobile împreună cu scaune, fără ca acestea, însă, să fie fixate în vreun fel de pavaj - nu vrei să iei ceva ce simți deja că e și al tău (vezi scaunele verzi din piața Skanderbeg din Tirana, Albania).
Lumea ar putea să se oprească puțin din alergătura sălbatică spre progres a omului modern, să se așeze la masă și să împartă o pâine. Ne vedem încă locuind, stând la masă împreună. Ne vedem încă râzând cu gura plină, căci bunica nu avea dreptate când spunea că La masă nu se vorbește!.
În căutarea asta veșnică de mai bine, în viitor proiectăm, în continuare, locuri cu liniște, în care nu suntem prea obosiți să răspundem vieții atât cu da, cât și cu nu.
Iei geana ce ți-a căzut,
în gând cu o dorință,
o scuipi de trei ori
și o bagi în sân
pfiu! pfiu! pfiu!
și te faci om mare.
Și așa om mare înseamnă câteodată
să cureți singură pielița de pe grepfrut
așa cum făcea mama când erai mică,
să înțelegi că blândețea stă, de fapt, în grămăjoară,
că iubirea e umedă și amară.
Mai înseamnă să cureți zganca de pe nucile abia căzute,
să dai miezul altcuiva,
să ai parte de oameni frumoși cu gura plină
și-n curte de Gura leului.
Smulgi geana,
în gând cu o dorință,
o scuipi de trei ori
și o bagi în sân
pfiu! pfiu! pfiu!
și ești la loc om mic.
Proiectul La masă se vorbește propune, astfel, o casa mare cu gradină, în grădină Gura leului și o masă.
Casa tradițională, vernaculară, arhetipală - cu o prispă, două camere, o bucătărie cu un cuptor și o grădină în spate - a fost deconstruită și recompusă în trei corpuri înșiruite: două sere și o bucătărie de vară, sugerând forma vatrei tradiționale. Grădina a devenit un spațiu comun destinat agriculturii urbane.
Toate acestea sunt străpunse de o masă lungă, roșie, care pornește din centrul vatrei, ridicându-se din paviment, se continuă prin cartier urcând și coborând în funcție de străzi și circulație și ajunge la piața agroalimentară Drumul Taberei 2, unde se articulează în jurul unui copac și al naturii existente și se pierde din nou în sol.
Lungimea ei scoasă din proporții, împreună cu alternarea înălțimii dată de context sugerează prelungirea momentului la masă împreună. În vatra tradițională, a lua masa în comunitate marchează repere în timp, evenimente de cele mai multe ori legate de strânsul recoltei, iar banchetele de trei zile și trei nopți au rămas simboluri universale. În fine, obiceiurile de acest tip s-au mai pierdut în timp, însă motive să stai la masă și să împarți din ce-i al tău trebuie să se găsească.
Revenind la agricultura urbană: deși termenul este unul neologic, asta au făcut la început cei mai mulți dintre cei care s-au mutat în blocurile din Drumul Taberei în anii ‘70-’80. Muncitori împreună cu familiile lor, aduși din zonele rurale cu promisiunea unui viitor fără cozi la alimentară, s-au mutat la bloc - fără animale, fără grădină, fără curtea cu flori unde se băteau primăvara covoare. Se mai găsesc fotografii cu spațiile verzi (pe atunci mai generoase) împânzite de legume, răsaduri și pomi fructiferi.
Astfel, proiectul propune, de asemenea, transformarea parcării într-o piațetă, exclusiv destinată pietonilor, care abundă în spații verzi cu scopul agriculturii comunitare și zone comune retrase, în afara construcției centrale. Inițiativa jalonează timpul, obligând, cu blândețe, oamenii să lucreze și să se bucure împreună. În jur sunt amplasate mese mici, mobile împreună cu scaune, fără ca acestea, însă, să fie fixate în vreun fel de pavaj - nu vrei să iei ceva ce simți deja că e și al tău (vezi scaunele verzi din piața Skanderbeg din Tirana, Albania).
Lumea ar putea să se oprească puțin din alergătura sălbatică spre progres a omului modern, să se așeze la masă și să împartă o pâine. Ne vedem încă locuind, stând la masă împreună. Ne vedem încă râzând cu gura plină, căci bunica nu avea dreptate când spunea că La masă nu se vorbește!.
În căutarea asta veșnică de mai bine, în viitor proiectăm, în continuare, locuri cu liniște, în care nu suntem prea obosiți să răspundem vieții atât cu da, cât și cu nu.
Iei geana ce ți-a căzut,
în gând cu o dorință,
o scuipi de trei ori
și o bagi în sân
pfiu! pfiu! pfiu!
și te faci om mare.
Și așa om mare înseamnă câteodată
să cureți singură pielița de pe grepfrut
așa cum făcea mama când erai mică,
să înțelegi că blândețea stă, de fapt, în grămăjoară,
că iubirea e umedă și amară.
Mai înseamnă să cureți zganca de pe nucile abia căzute,
să dai miezul altcuiva,
să ai parte de oameni frumoși cu gura plină
și-n curte de Gura leului.
Smulgi geana,
în gând cu o dorință,
o scuipi de trei ori
și o bagi în sân
pfiu! pfiu! pfiu!
și ești la loc om mic.
Proiectul La masă se vorbește propune, astfel, o casa mare cu gradină, în grădină Gura leului și o masă.
Casa tradițională, vernaculară, arhetipală - cu o prispă, două camere, o bucătărie cu un cuptor și o grădină în spate - a fost deconstruită și recompusă în trei corpuri înșiruite: două sere și o bucătărie de vară, sugerând forma vatrei tradiționale. Grădina a devenit un spațiu comun destinat agriculturii urbane.
Toate acestea sunt străpunse de o masă lungă, roșie, care pornește din centrul vatrei, ridicându-se din paviment, se continuă prin cartier urcând și coborând în funcție de străzi și circulație și ajunge la piața agroalimentară Drumul Taberei 2, unde se articulează în jurul unui copac și al naturii existente și se pierde din nou în sol.
Lungimea ei scoasă din proporții, împreună cu alternarea înălțimii dată de context sugerează prelungirea momentului la masă împreună. În vatra tradițională, a lua masa în comunitate marchează repere în timp, evenimente de cele mai multe ori legate de strânsul recoltei, iar banchetele de trei zile și trei nopți au rămas simboluri universale. În fine, obiceiurile de acest tip s-au mai pierdut în timp, însă motive să stai la masă și să împarți din ce-i al tău trebuie să se găsească.
Revenind la agricultura urbană: deși termenul este unul neologic, asta au făcut la început cei mai mulți dintre cei care s-au mutat în blocurile din Drumul Taberei în anii ‘70-’80. Muncitori împreună cu familiile lor, aduși din zonele rurale cu promisiunea unui viitor fără cozi la alimentară, s-au mutat la bloc - fără animale, fără grădină, fără curtea cu flori unde se băteau primăvara covoare. Se mai găsesc fotografii cu spațiile verzi (pe atunci mai generoase) împânzite de legume, răsaduri și pomi fructiferi.
Astfel, proiectul propune, de asemenea, transformarea parcării într-o piațetă, exclusiv destinată pietonilor, care abundă în spații verzi cu scopul agriculturii comunitare și zone comune retrase, în afara construcției centrale. Inițiativa jalonează timpul, obligând, cu blândețe, oamenii să lucreze și să se bucure împreună. În jur sunt amplasate mese mici, mobile împreună cu scaune, fără ca acestea, însă, să fie fixate în vreun fel de pavaj - nu vrei să iei ceva ce simți deja că e și al tău (vezi scaunele verzi din piața Skanderbeg din Tirana, Albania).
Lumea ar putea să se oprească puțin din alergătura sălbatică spre progres a omului modern, să se așeze la masă și să împartă o pâine. Ne vedem încă locuind, stând la masă împreună. Ne vedem încă râzând cu gura plină, căci bunica nu avea dreptate când spunea că La masă nu se vorbește!.
În căutarea asta veșnică de mai bine, în viitor proiectăm, în continuare, locuri cu liniște, în care nu suntem prea obosiți să răspundem vieții atât cu da, cât și cu nu.